Infolegal.ro

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România se retrage de la lucrările Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei

Legaturi: Stiri juridice

justitie

Foto concept justitie via Shutterstock

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a anunţat marţi că se retrage de la lucrările Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, susţinând că scopul pe care şi l-au propus reprezentanţii autorităţii legislative nu pare a fi legat de îmbunătăţirea legislaţiei cât timp demersurile colaterale dezavuează practic un proces amplu de şubrezire a justiţiei.

Potrivit site-ului propriu, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România precizează că a solicitat insistent preşedintelui României, precum şi preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor consultarea Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia) asupra unor aspecte curente vizând modificarea în România a Codului penal, Codului de procedură penală şi Codului de procedură civilă, precum şi unele aspecte conexe, susţinând că este necesară suspendarea dezbaterilor Comisiei speciale comune până la data primirii Avizului Comisiei de la Veneţia.

Sursa: Agerpres

Recomandari editoriale

Parteneri
Baroul Dolj
Baroul Olt
Baroul Maramures
Baroul Suceava