Infolegal.ro

Avocatul general Szpunar propune CJUE să statueze că dreptul de vizită în materie de răspundere parentală include dreptul de vizită al bunicilor

Legaturi: Jurisprudenta CJUE

În Concluziile avocatului general Szpunar în cauza C-335/17 (Valcheva/Babanarakis) acesta propune Curții de Justiție a Uniunii Europene să statueze că dreptul de vizită în materie de răspundere parentală include dreptul de vizită al bunicilor. În prezent, dreptul Uniunii prevede o normă de competenţă unică și uniformă care este cea a autorităţilor din statul membru al reşedinţei obişnuite a copilului.

Contextul cauzei și argumentele curții

Doamna Neli Valcheva, cetăţean bulgar, este bunica maternă a unui copil minor născut în anul 2002. De la desfacerea căsătoriei părinţilor săi, copilul locuieşte în mod obişnuit în Grecia împreună cu tatăl său, cetăţean grec. Bunica sa doreşte să obţină un drept de vizită. Considerând că îi este imposibil să menţină un contact de calitate cu nepotul ei şi solicitând fără succes sprijinul autorităţilor elene, aceasta a recurs la justiţia bulgară pentru a se stabili modalităţile de exercitare a dreptului de vizită între ea şi nepotul său. Ea a solicitat să îl vadă în mod regulat un week-end în fiecare lună şi să îl primească la ea de două ori pe an, timp de două sau de trei săptămâni pe perioada vacanţelor sale. Cererea a fost respinsă în primă instanţă şi în apel de instanţele bulgare pentru lipsă de competenţă pentru motivul că un regulament al Uniunii (Regulamentul Bruxelles IIa)[1] prevede competenţa instanţelor din statul membru în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită (în speţă, este vorba despre instanţele elene).

Sesizată în ultimă instanţă, Varhoven kasatsionen sad (Curtea Supremă de Casaţie, Bulgaria) consideră că pentru a stabili instanţa competentă, este esenţial să se cunoască dacă Regulamentul Bruxelles IIa se aplică sau nu se aplică dreptului de vizită al bunicilor.

În concluziile prezentate, avocatul general Maciej Szpunar aminteşte mai întâi importanţa fundamentală pe care Regulamentul Bruxelles IIa o acordă principiului prevalenţei interesului superior al copilului care trebuie să ghideze analiza sa în prezenta cauză.

Avocatul general arată în continuare că, în cazul în care cererile referitoare la dreptul de vizită al altor persoane decât părinţii ar trebui să fie excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului Bruxelles IIa, competenţa judiciară pentru aceste cereri ar fi stabilită de norme naţionale nearmonizate. Riscul de a deferi litigiul unei instanţe cu care copilul nu are o legătură strânsă, precum şi riscul unor proceduri paralele, precum şi al unor decizii incompatibile ar creşte, ceea ce ar fi contrar obiectivului Regulamentului Bruxelles IIa, care urmăreşte să stabilească norme de competenţă uniforme care respectă principiul proximităţii în procedurile judiciare.

Avocatul general analizează de asemenea instrumentele internaţionale aplicabile, precum Convenţia de la Haga din 1996[2]. Acesta constată că textele menţionate reţin o noţiune extinsă a „dreptului de vizită”, coroborând astfel integrarea în viaţa familială a raporturilor dintre rudele apropiate, care pot avea un rol considerabil.

Avocatul general concluzionează că noţiunea de „drept de vizită” include alte persoane decât părinţii, cât timp aceste persoane au legături de familie de drept sau de fapt cu copilul.

[1] Convenţia din 19 octombrie 1996, adoptată de Conferinţa de la Haga, privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor.

[2] Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO 2003, L 338, p. 1, Ediţie specială, 19/vol. 6, p. 183).

Recomandari editoriale

Parteneri
Baroul Dolj
Baroul Olt
Baroul Maramures
Baroul Suceava