Bursa Româna de Marfuri a iesit din insolventa, în urma deciziei Curtii de Apel Bucuresti
Curtea de Apel Bucuresti a suspendat sentinta ce privea deschiderea procedurii de insolventa a Bursei Române de Marfuri (BRM), dupa ce operatorul de piata si-a achitat datoria pe care o avea la Compania de Trazactii si Brokeraj Moldova SRL, a anuntat, marti, BRM.
Bursa Româna de Marfuri (BRM) intrase în insolventa la începutul lunii, din cauza unei întârzieri în depunerea documentelor aferente platii unei datorii catre Terminalul Iasi.
“Este vorba de o disputa mai veche cu privire la niste datorii reciproce între Bursa si Terminalul Iasi. Terminalul a facut aceasta reclamatie, am intrat într-o zona de negociere consiliere si BRM a platit acesti bani revendicati, dar din câte am înteles avocatul nostru nu a depus la timp hârtiile”, declara anterior presedintele BRM, Septimiu Stoica.
În urma incidentului, Bursa Româna de Marfuri a întrerupt contractul cu administratorul terminalului sau de la Iasi, Compania de Tranzactii si Brokeraj Moldova SRL, alocând acest punct de lucru unui alt administrator.
Sursa: RTV







