Care sunt tarile unde iti poti petrece cei mai frumosi ultimi ani de viata
Franta conduce in topul tarilor care asigura cetatenilor sai o existenta cat mai usoara. Singapore ofera cele mai bune conditii pentru derularea afacerilor. In Danemarca, Finlanda si Norvegia sunt cei mai fericiti oameni.
Oamenii au o batranete lipsita de griji nicidecum in statele cele mai bogate din lume, iar tarile care asigura un maxim al conditiilor de trai nu ofera si cel mai propice climat pentru afaceri. Este adevarat, sunt state care tind catre ideal, un fel de paradis pe Pamant, precum Noua Zeelanda, care figureaza printre primele 10 locuri in majoritatea clasamentelor care analizeaza calitatea vietii sau a mediului de afaceri. Care este rolul acestor studii? O imagine buna a statului inseamna atractivitate sporita pentru investitori, ceea ce aduce sanse in plus pentru o economie cu adevarat sanatoasa, protejata in fata diferitelor riscuri generate de alte tari mai putin echilibrate si chibzuite.
Noua Zeelanda conduce inclusiv in topul celor mai sigure state din lume, unde oamenii nu se tem ca locuintele lor vor fi calcate de hoti, iar ei atacati pe strada pentru banii din portofel. Tot aici, „la capatul lumii”, lipseste, practic, pericolul unor tensiuni de natura sociala, economica sau politica. Locul secund este ocupat de Cipru, unde cetatenii uita frecvent sa-si incuie casele sau masinile, urmat de Elvetia cu regulile ei deosebit de stricte privind imigratia.
De la afaceri la o batranete de invidiat
Dar unde sunt cele mai bune conditii pentru derularea afacerilor? Incepand din 2004, Doing Business urmareste reformele de reglementare menite sa amelioreze facilitatile care fac mai simpla derularea de afaceri intr-o tara sau alta. In pofida provocarilor lansate de criza globala, numarul reformelor implementate au atins un nivel-record. In intervalul iunie 2008-mai 2009 au fost inregistrate 287 de reforme in cele 131 de economii analizate, adica o crestere de 20% comparativ cu anul precedent. In general, eforturile s-au concentrat pe crearea si functionarea unei intreprinderi, intarirea drepturilor de proprietate si ameliorarea eficientei procedurile de insolventa. Doua regiuni au fost deosebit de active in perioada de referinta: Europa de Est si Asia Centrala (26 din cele 27 de economii analizate si-au reformat masurile de reglementare din domeniul afacerilor in cel putin una dintre sferele de activitate acoperite de Doing Business), precum si Orientul Mijlociu si Africa de Nord (17 din 19 economii au procedat la fel). Pentru al patrulea an consecutiv, prima pozitie a fost ocupata de Singapore, ca tara unde este cel mai usor de facut afacere.
Ea este urmata de Noua Zeelanda, Hong Kong si Statele Unite. Economist Intelligence Unit (EIU) a realizat, pe de alta parte, un top al tarilor unde batranii beneficiaza de cea mai mare atentie si ingrijire.
Gradul de confort si de dotare al spitalelor
Studiul vizeaza 40 de state si a fost intocmit pe baza a 37 de indicatori, defalcati in patru blocuri: serviciile medicale de baza pentru bolnavii aflati in ultimii ani de viata, gradul de accesibilitate la aceste servicii, costul si calitatea lor. De asemenea, s-a tinut cont de gradul de confort si dotare al spitalelor, de finantarea programelor de stat corespunzatoare, de cat de accesibil este accesul la medicamentele din categoria calmantelor. Adunand totul si facand o medie, castigatoare a fost declarata Australia, la egalitate, practic, de puncte cu Marea Britanie, care are un grad de accesibilitate la serviciile medicale de specialitate considerabil mai sporit (8,4 fata de 6,9 in cazul Australiei, 7,2 in cel al Noii Zeelande sau de 5,2 in cel al Belgiei). Romania nu se regaseste in acest clasament, unde Ungaria se situeaza pe treapta 12, Slovacia pe 24, inaintea Spaniei, dar in urma Cehiei cu patru pozitii.
Sursa: Financiarul
Ne pare rau. Deocamdata nu am publicat si alte articole pe aceasta tema.







