Infolegal.ro

Conferința Europeană a Serviciilor Financiare – ECFS 2017

Legaturi: Evenimente

Institutul de Studii Financiare, Universitatea „Petru Maior” și Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private din Tîrgu-Mureș în colaborare cu Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Academia de Studii Economice din București, alături de Asociația Română de Drept și Afaceri Europene (ARDAE) și de Asociația Centrul de Arbitraj și Mediere în Asigurări (ACAMA) din București organizează Conferința Europeană a Serviciilor Financiare – ECFS 2017.

ecfs2017Evenimentul are loc la Brașov, la Hotel Aro Palace, în perioada 19-20 octombrie 2017.

Efervescența modificărilor legislative în domeniul financiar, atât la nivel european, cât și la nivel național, determinată în primul rând de transformarea mediului financiar al ultimilor zece ani, conduce în mod firesc la necesitatea creării unui cadru larg de dezbateri dedicat profesioniștilor domeniului, urmând a se îmbina teoria cu practica și economicul cu rigorile juridicului. Având în vedere aceste aspecte, Conferința își propune dezbaterea mai multor subiecte de strictă actualitate, motiv pentru care structura sa cuprinde opt paneluri de discuții divizate pe durata celor două zile.

Cadrul ales pentru desfășurarea ECFS 2017 este cel al sălii de conferințe „Europa” a Hotelului Aro Palace***** din Brașov, locația fiind perfectă pentru acest tip de evenimente, dedicate profesioniștilor din serviciile financiare din întreaga țară, precum și invitaților din restul Europei.

AGENDA
Temele de discuție vor fi susținute de profesioniști ai finanțelor și ai dreptului, practicieni ai pieței de capital și ai asigurărilor și pensiilor private, împreună cu cadre universitare și cercetători ai domeniului serviciilor financiare, atât din România, cât și din străinătate.

Joi, 19 octombrie 2017
10:00-10:15 Deschiderea ECFS 2017;
10:15-13:15 Protecția Datelor cu Caracter Personal pentru furnizorii de servicii financiare;
14:30-17:30 Soluționarea alternativă a litigiilor financiare.

Vineri, 20 octombrie 2017
09:30-11:30 Prevenirea practicilor abuzive în cazul emitenților de valori mobiliare;
09:30-11:30 Asigurarea pierderilor de profit și gestionarea daunelor acestora;
11:45-13:45 Dreptul serviciilor financiare;
11:45-13:45 Asigurări de viață, pensii private – alternative la creșterea de salarii;
15:00-17:00 Emitenți de valori mobiliare. Integritatea raportărilor financiare;
15:00-17:00 Cyber-security în contextul automatizării proceselor din asigurări.

ORGANIZARE
Comitetul științific
• Dr. Titus PRESCURE, profesor, Universitatea „Transilvania”, Brașov;
• Dr. Ioan SCHIAU, profesor, Universitatea „Transilvania”, Brașov;
• Dr. Ion STANCU, profesor, Academia de Științe Economice, București; vice-președinte, Institutul de Studii Financiare, București;
• Dr. Daniel-Mihail ȘANDRU, profesor, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, București; coordonator, Centrul de Studii de Drept European din cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, București.

Comitetul de organizare
• Dr. Irina ALEXE, cercetător științific asociat, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române;
• Dr. Dragoș CĂLIN, consilier juridic, director al Direcției Juridice, S.I.F. Transilvania, Brașov;
• Dr. Sergiu GOLUB, lector, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca;
• Dr. Raul-Felix HODOȘ, lector, Universitatea „Petru Maior”, Tîrgu-Mureș;
• Dr. Laura Elly NAGHI, conferențiar, Academia de Studii Economice, București; director, Centrul de Formare Profesională al Institutului de Studii Financiare, București;
• Dr. Ciprian PĂUN, conferențiar, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca;
• Narcis PĂVĂLAȘCU, președinte, Centrul de Arbitraj și Mediere în Asigurări, București;
• Dr. Nicolae-Dragoș PLOEȘTEANU, conferențiar, Universitatea „Petru Maior”, Tîrgu-Mureș;
• Dr. Ioan-Ovidiu SPĂTĂCEAN, lector, Universitatea „Petru Maior”, Tîrgu-Mureș.

Publicarea comunicărilor
Lucrările științifice ce vor fi prezentate cu ocazia acestui eveniment vor fi transmise până în data de 1 octombrie 2017. Cele mai relevante articole vor fi publicate, prin selecție, în Revista de Studii Financiare, în Revista Română de Dreptul Afacerilor și în Revista de Economie Teoretică și Aplicată. Pentru introducerea acestor lucrări în procesul de recenzare, versiunea lor finală va fi transmisă până în data de 20 noiembrie 2017 prin e-mail, la adresa: ecfs@jus.ro.

Taxa de participare
Taxa de participare este de 200 lei / persoană pentru ambele zile și de 120 lei / persoană pentru 1 zi. Taxa de participare acoperă înregistrarea la eveniment, accesul la panelurile Conferinței, pauzele de cafea, pauzele de prânz și cina festivă.

Taxa de participare se achită până în data de 1 octombrie 2017 în contul Societății Române de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private, deschis la Libra Internet Bank, având IBAN RO17 BREL 0002 0010 6313 0100. Este necesar ca transferul să aibă mențiunea „Taxă de participare la ECFS 2017”.

În cazul prezentării unei lucrări cu caracter științific, autorii nu vor achita taxa de participare.
Participanții sunt responsabili pentru aspectele legate de transport și cazare, cheltuielile cu acestea nefiind incluse în taxa de participare.

Cazare
În cazul în care participanții optează pentru cazarea la Hotel Aro Palace***** sau la Hotel Capitol***, aceștia beneficiază de tarife preferențiale.

Pentru detalii privind înscrierea la sesiunile ECFS 2017, vă rugăm să ne contactați prin e-mail: ecfs@jus.ro sau telefonic:
– (+4)0758/491.984 – Andreea PETRACHE, Institutul de Studii Financiare, București;
– (+4)0751/109.049 – Daniela MICU, Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private, Tîrgu-Mureș.

Partener media: JURIDICE.ro

Recomandari editoriale

Parteneri
Baroul Dolj
Baroul Olt
Baroul Maramures
Baroul Suceava