Conform OUG 50/2010 bancile sunt obligate sa elimine comisioanele de rambursare anticipata a tuturor creditelor cu dobânzi variabile, inclusiv cele în derulare
Dincolo de neclaritatile si disputele cu privire la aplicarea noii legislatii privind alinierea contractelor de credit la normele europene, competitia tot mai mare stimulata de eliminarea comisioanelor si lipsa de noi clienti va obliga bancile sa reduca dobânzile aferente împrumuturilor în derulare la nivelul celor nou acordate, considera analistii.
„Confuzia si impasul în aplicarea legislatiei contractelor de credit se învârt în jurul a doua extreme: cea sustinuta de banci si BNR care nu sunt dispusi sa scada dobânzile creditelor vechi si cea a Protectiei Consumatorilor si clientii bancilor, care vor dobânzi cât mai mici, daca se poate 0. Niciuna dintre aceste extreme nu este viabila, iar solutia este gasirea unei cai de mijloc, adica o scadere a costurilor creditelor vechi, aflate în multe cazuri la niveluri prea ridicate în comparatie cu împrumuturilor noi”, spune Anca Bidian, directorul Kiwi Finance.
Conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.50 intrata în vigoare de luna trecuta, care transpune normele europene cu privire la contractele de credit, bancile sunt obligate sa elimine comisioanele de rambursare anticipata a tuturor creditelor cu dobânzi variabile, inclusiv cele în derulare, în timp ce pentru împrumuturile cu dobânzi fixe taxa este plafonata la 1% din suma rambursata în avans.
Comisioanele de rambursare anticipata, ce ajungeau pâna la 6% din suma rambursata în avans, reprezintau o bariera în calea refinantarii creditelor în conditii mai avantajoase, la o alta banca.
Bancile au contestat prevederea, sustinând ca o lege nu se poate aplica retroactiv, însa reprezentantii Protectiei Consumatorilor, initiatorul legii, spun ca au obtinut acordul autoritatilor europene privind legalitatea transpunerii normei în legislatia interna. În plus, adauga acestia, nici Guvernul nici Parlamentul, ce urmeaza a valida ordonanta în septembrie, nu va modifica prevederile legislative, în ciuda presiunilor FMI, ale bancilor si BNR, marginindu-se sa aduca clarificari, la cererea bancherilor.
Dobânzile la creditele vechi vor scadea la nivelul celor noi
Ordonanta mai prevede ca bancile trebuie sa renunte la formulele proprii de dobânda aferente creditelor, care permiteau institutiilor de credit sa modifice costul împrumuturilor la discretie, într-un mod netransparent pentru clienti, sau sa pastreze dobânzi ridicate, indiferent de evolutia indicilor pietei financiare.
Astfel ca o serie de banci au mentinut în ultimii ani dobânzile la creditele vechi la niveluri mari, desi indicii de referinta EURIBOR sau ROBOR s-au diminuat la minime istorice ca urmare a politicii bancilor centrale de contracarare a crizei.
Sursa: Saptamana Financiara
Alte articole pe aceeasi tema:
- Bancile, obligate sa dea explicatii clientilor, în scris, privind termenii din contractele de credit, înainte de semnarea acestora
- Bancile vor fi obligate sa provizioneze toate împrumuturile pentru populatiei aflate acum în derulare daca pierd un singur proces privind modul de aplicare a OUG 50/2010
- Ce prevede OUG 50/2010 in cazul creditelor de tip creditele de tip “overdraft”
- Clientii care dau in judecata bancile nu sunt obligati sa plateasca ratele in timpul procesului
- Comisioanele de rambursare anticipata a creditelor scad de pâna la cinci ori







