VI. Asupra pretinsei încalcari a art. 6 din Conventie

218. Reclamantul sustine ca ar fi suferit din mai multe puncte de vedere, în timpul procedurii penale îndreptate împotriva sa, un refuz al unui proces echitabil si încalcari ale drepturilor apararii. El invoca art. 6 §§ 1, 2 si 3 din Conventie, a carui parte relevanta în speta prevede urmatoarele:

„1. Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public si în termen rezonabil, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotarî (…) asupra temeiniciei oricarei acuzatii penale îndreptate împotriva sa. (…)

2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pâna ce vinovatia sa va fi legal stabilita.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul: (…)

b) sa dispuna de timpul si de înlesnirile necesare pregatirii apararii sale;

c) sa se apere el însusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare remunerarii unui aparator, sa poata fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justitiei o cer;

d) sa audieze sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii în aceleasi conditii ca si martorii acuzarii; (……….)“

219. Reclamantul sustine în primul rând ca nu a beneficiat de un proces echitabil, deoarece instantele au refuzat sa dispuna prelevarea amprentelor de pe sticla ce continea mercur si întrucât condamnarea pentru ultraj s-a întemeiat numai pe depozitiile politistilor implicati în incident, nefiind audiat niciun martor neutru, precum avocata L.P., prezenta în momentul prinderii reclamantului din data de 11 martie 1998. În plus, el sustine ca în timpul anchetei derulate de parchet nu a putut sa îsi contacteze familia si nici sa se consulte cu un avocat, ca nu a avut acces la dosarul sau nici înainte de punerea sa sub acuzare si nici dupa aceea, cu încalcarea legislatiei române referitoare la drepturile apararii. În plus, de-a lungul unei bune parti a procedurii, a avut mai multi avocati numiti din oficiu, care nici nu l-au contactat si nici nu l-au tinut la curent cu desfasurarea procedurii. Or, statul are obligatia de a asigura o aparare reala si efectiva a celor lipsiti de mijloace financiare, astfel încât judecatorilor le revenea obligatia de a constata din oficiu lipsa unei aparari efective a reclamantului.

De asemenea, reclamantul sustine o încalcare a dreptului sau la respectarea prezumtiei de nevinovatie si se plânge în acest sens de transmiterea la televizor a imaginilor în care el purta catuse în timpul arestarii sale si de cuvintele folosite de prefectul judetului Hunedoara într-o scrisoare adresata mamei reclamantului la data de 19 octombrie 1998.

220. Guvernul considera ca nu era necesara prelevarea amprentelor de pe sticla pentru a stabili vinovatia partii, deoarece acesta fusese vazut când a aruncat sticla la pamânt de catre politistii care l-au arestat. În plus, reclamantul nu a solicitat instantei în niciun moment sa o audieze pe avocata L.P.

El sustine ca apararea reclamantului a fost adecvata, deoarece a fost reprezentat de-a lungul întregii proceduri în principal de avocati numiti din oficiu. În plus, reclamantul nu s-a plâns niciodata instantei de calitatea apararii sale.

Invocând Hotarârea Butkevicius împotriva Lituaniei (nr. 48.297/99, CEDO 2002-II), Guvernul subliniaza ca imaginile difuzate la televizor erau justificate de nevoia de a informa publicul. În orice caz, aceste imagini nu erau foarte clare, deoarece un vecin al reclamantului a recunoscut ca nu a fost capabil sa distinga daca partea avea sau nu urme de violenta pe fata. În orice caz, Guvernul considera ca nu este raspunzator pentru faptul ca aceste imagini au fost difuzate de un canal de televiziune privat. În ceea ce priveste cuvintele prefectului, acestea au fost scoase din contextul lor, deoarece a folosit cuvintele „învinuit“ si „cercetat de politie“.

221. Cum cerintele paragrafelor 2 si 3 ale art. 6 din Conventie reprezinta aspecte speciale ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1, Curtea va analiza capetele de cerere formulate de reclamant din perspectiva acestor texte coroborate (vezi, printre altele, Doorson împotriva Olandei, Hotarârea din 26 martie 1996, Culegere 1996-II, pp. 469–470, § 66, si Van Mechelen si altii împotriva Olandei, Hotarârea din 23 aprilie 1997, Culegere 1997-III, p. 711, § 49).

222. Curtea reaminteste ca art. 6 din Conventie are ca obiectiv principal, în materie penala, asigurarea unui proces echitabil în fata unei „instante“ competente sa hotarasca „asupra temeiniciei acuzati[ei]“, însa din aceste dispozitii nu rezulta ca fazele care se desfasoara înaintea procedurii de judecata nu ar fi avute în vedere. Cerintele art. 6 din Conventie, în special cele din paragraful 3 al acestuia, pot si ele sa joace un rol înainte de sesizarea judecatorului fondului daca si în masura în care nerespectarea lor initiala risca sa compromita în mod grav caracterul echitabil al procesului (vezi, de exemplu, Imbrioscia împotriva Elvetiei, Hotarârea din 24 noiembrie 1993, seria A nr. 275, p. 13, § 36).

Modalitatile de aplicare a art. 6 §§ 1 si 3 c din Conventie în timpul urmaririi penale depind de particularitatile procedurii si de circumstantele cauzei. Pentru a se asigura ca rezultatul urmarit de art. 6 din Conventie – dreptul la un proces echitabil – a fost atins, trebuie vazut în fiecare caz daca, în lumina procedurii în ansamblul sau, restrictia l-a privat pe acuzat de un proces echitabil (vezi, mutatis mutandis, John Murray împotriva Regatului Unit, Hotarârea din 8 februarie 1996, Culegere 1996-I, pp. 54–55, §§ 63–64, si Magee împotriva Regatului Unit, nr. 28.135/95, §§ 44–45, CEDO 2000-VI).

223. În ceea ce priveste admisibilitatea probelor, Curtea reaminteste ca aceasta chestiune intra în primul rând sub incidenta regulilor dreptului intern si ca, în principiu, instantelor nationale le revine sarcina de a aprecia elementele de proba administrate de acestea. Sarcina stabilita în competenta Curtii prin Conventie consta în special în a cerceta daca procedura privita în ansamblul sau a îmbracat un caracter echitabil (vezi, printre altele, Doorson, mentionata mai sus, p. 470, § 67, Van Mechelen si altii, mentionata mai sus, p. 711, § 50, Sadak si altii împotriva Turciei, nr. 29.900/96, 29.901/96, 29.902/96 si 29.903/96, § 63, CEDO 2001-VIII, si Craxi împotriva Italiei (nr. 1), nr. 34.896/97, § 84, 5 decembrie 2002).

224. Pe de alta parte, daca este adevarat faptul ca probele trebuie în principiu sa fie administrate în fata acuzatului în sedinta publica, în vederea unei dezbateri contradictorii, acest principiu nu este lipsit de exceptii, sub rezerva respectarii drepturilor apararii. Astfel, drepturile apararii sunt limitate într-un mod incompatibil cu garantiile art. 6 din Conventie atunci când o condamnare se întemeiaza exclusiv sau într-o masura hotarâtoare pe depozitii ale unei persoane pe care acuzatul nu a putut sa o interogheze sau sa o vada interogata nici în stadiul de urmarire penala, nici în timpul dezbaterilor (vezi Saïdi împotriva Frantei, Hotarârea din 20 septembrie 1993, seria A nr. 261-C, pp. 56–57, §§ 43–44).

225. Curtea reaminteste si faptul ca, daca îi recunoaste oricarui acuzat dreptul „sa se apere el însusi sau sa fie asistat de un aparator (…)“, art. 6 § 3 c) din Conventie nu precizeaza conditiile de exercitare a acestui drept. Astfel, el le lasa statelor contractante dreptul sa aleaga mijloacele potrivite pentru a permite sistemului lor judiciar sa îl garanteze; sarcina Curtii consta în a cerceta daca metoda pe care au ales-o respecta cerintele unui proces echitabil (Quaranta împotriva Elvetiei, Hotarârea din 24 mai 1991, seria A nr. 205, p. 16, § 30). În acest sens, nu trebuie uitat faptul ca Conventia are ca scop „protejarea unor drepturi nu teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective“ si ca doar numirea unui avocat nu asigura prin ea însasi eficienta asistentei pe care i-o poate acorda acuzatului (Imbrioscia împotriva Elvetiei, Hotarârea din 24 noiembrie 1993, seria A nr. 275, p. 13, § 38, si Artico împotriva Italiei, Hotarârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, § 33).

226. Din acest motiv, statului nu i se poate imputa raspunderea pentru orice deficienta a asistentei din partea unui avocat numit din oficiu sau ales de acuzat. Din independenta baroului fata de stat rezulta faptul ca organizarea apararii apartine, în mare parte, acuzatului si avocatului sau, numit din oficiu cu titlu de asistenta judiciara sau retribuit de clientul sau (Cuscani împotriva Regatului Unit, nr. 32.771/96, § 39, 24 septembrie 2002). Art. 6 § 3 c din Conventie nu obliga autoritatile nationale competente sa intervina decât daca lipsurile avocatului numit din oficiu sunt vadite sau daca sunt informate despre acest lucru într-un mod neechivoc printr-o alta modalitate (Kamasinski împotriva Austriei, Hotarârea din 19 decembrie 1989, seria A nr. 168, p. 33, § 65, si Daud împotriva Portugaliei, Hotarârea din 21 aprilie 1998, Culegere 1998-II, pp. 749–750, § 38).

227. În speta, Curtea observa ca partea de considerente a deciziei de condamnare a reclamantului se refera în primul rând la declaratiile politistilor M.B. si M.R., implicati în prinderea partii la data de 28 ianuarie 1998, si la un proces-verbal de infractiune flagranta, în timp ce si I. Selaru fusese audiat. Nu a fost administrata nicio alta proba, în ciuda cererii reclamantului de a se analiza amprentele de pe sticla cu mercur, în ciuda refuzului reclamantului de a recunoaste acuzatiile aduse împotriva sa si în ciuda sustinerilor sale referitoare la rele tratamente aplicate de politisti în momentul prinderii sale si cu ocazia interogatoriului sau.

Curtea mai observa nerespectarea legislatiei interne într-una dintre probele decisive, si anume în procesul-verbal de flagrant delict (paragrafele 15 si 86 de mai sus).

Considerentele condamnarii pentru ultraj se refera numai la acuzatiile politistilor care au procedat la prinderea reclamantului. Cu exceptia lui I. Selaru, a carui marturie nici macar nu este mentionata în considerentele deciziei, nu a fost audiat niciun alt martor în afara de organele de politie, nici mama reclamantului, nici avocata numita din oficiu, L.P., prezente în momentul prinderii partii interesate, nici vecinii. Instantele nu si-au motivat în niciun mod aceasta decizie.

Curtea observa si ca în decizia sa din data de 9 februarie 2000, Curtea Suprema de Justitie a constatat caracterul defectuos al anchetei si comportamentul abuziv al politistilor, însa s-a multumit sa afirme ca aceste fapte nu ar putea readuce în discutie vinovatia reclamantului. Curtea gaseste regretabil faptul ca cea mai înalta instanta româna a omis sa traga concluzii din propriile constatari din punctul de vedere al drepturilor acuzatului.

228. Curtea constata si ca pâna la data de 29 iulie 1998 (paragraful 63), reclamantul a fost asistat succesiv de mai multi avocati numiti din oficiu, câte un alt avocat pentru fiecare sedinta de judecata. Asa cum reiese din elementele aflate la dosar, interventia acestor avocati s-a limitat la prezenta lor fizica în timpul depozitiilor reclamantului în fata politiei si a parchetului. Niciunul dintre acesti avocati nu a discutat cu reclamantul nici înainte, nici dupa declaratiile acestuia, si nu i-au permis reclamantului sa aiba acces, oricât de limitat, la dosarul anchetei. Nimic nu lasa sa se înteleaga ca avocatii prezenti în timpul urmaririi penale cunosteau oricât de putin dosarul. De altfel, Guvernul recunoaste acest lucru.

Astfel, pe întreaga durata a instrumentarii dosarului si chiar dupa începerea procesului, si pâna la data de 29 iulie 1998, reclamantul nu a beneficiat nici de asistenta juridica, nici de o aparare efectiva din partea unui aparator.

De altfel, Curtea observa ca, cu exceptia sedintei din data de 29 iulie 1998 si a apelului în fata Curtii de Apel Alba-Iulia, reclamantul a continuat sa fie reprezentat pe toata durata procesului de catre avocati numiti din oficiu, de fiecare data altul, al caror rol pare sa se fi limitat, având în vedere elementele din dosar, la a confirma spusele reclamantului.

229. În decizia sa din 14 decembrie 2004 asupra admisibilitatii, Curtea a unit cu fondul exceptia preliminara a Guvernului întemeiata pe neepuizarea cailor de atac interne în ceea ce priveste pretinsa lipsa de aparare efectiva asigurata de aparatorul reclamantului, considerând ca întrebarea daca autoritatile nationale erau sau nu obligate sa intervina din oficiu pentru a asigura o aparare efectiva si, deci, daca reclamantul era scutit de epuizarea cailor de atac interne, tinea de analiza pe fond a cererii.

Prin urmare, Curtea trebuie sa analizeze daca, în speta, statul avea obligatia de a se asigura ca reclamantul dispune de o asistenta efectiva.

230. Este adevarat ca reclamantul nu a informat instanta despre dificultatile pe care le întâmpina în pregatirea apararii, asa cum în mod corect subliniaza Guvernul.

Totusi, Curtea apreciaza ca comportamentul reclamantului nu putea, în speta, sa exonereze autoritatile de obligatia lor de a reactiona pentru a garanta eficienta reprezentarii acuzatului. Într-adevar, atât starea de vulnerabilitate a reclamantului datorata, pe de o parte, afectiunii sale psihice si, pe de alta parte, conditiilor în care s-au desfasurat arestarile si detentia sa, conditii ce au fost denuntate instantelor, cât si carentele vadite ale avocatilor numiti din oficiu, enumerate mai sus, obligau autoritatile interne sa intervina. Or, din dosar nu reiese ca acestea ar fi luat masuri pentru a-i garanta acuzatului o aparare si o reprezentare eficiente.

Din acest motiv, trebuie respinsa exceptia Guvernului întemeiata pe neepuizarea cailor de atac interne.

231. Curtea subliniaza, în fine, importanta pe care trebuie sa i-o acorde, în analiza notiunii de proces echitabil, aparentelor precum si sensibilitatii crescute a publicului fata de garantiile unei bune justitii (Borgers împotriva Belgiei, Hotarârea din 30 octombrie 1991, seria A nr. 214 B, § 24; Öcalan împotriva Turciei [MC], nr. 46.221/99, CEDO 2005-IV). Ea reaminteste si faptul ca, în materie de echitate, statele contractante se bucura de o marja de apreciere mai redusa în anchetele penale decât în domeniul contenciosului civil (Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, Hotarârea din 27 octombrie 1993, seria A nr. 274, § 32).

232. În acest sens, Curtea nu poate ignora anumite incidente aparute pe când procesul reclamantului nu se finalizase înca si care erau susceptibile sa influenteze perceptia publicului în ceea ce priveste persoana reclamantului: difuzarea la televizor a imaginilor cu partea interesata si cuvintele prefectului, agent al statului, cu privire la vinovatia sa (paragrafele 38 si 53 de mai sus). În ceea ce priveste imaginile difuzate la televizor, Curtea acorda o importanta deosebita faptului ca, în ciuda invitatiei ce i-a fost adresata, Guvernul a omis sa formuleze comentarii în ceea ce priveste originea înregistrarii aflate în posesia canalului de televiziune care a difuzat-o. Ea considera la fel de surprinzator faptul ca înregistrarea video efectuata de colonelul N., mentionata în depozitia politistilor M.B. si M.R. pe care s-a bazat Tribunalul Judetean Hunedoara în stabilirea vinovatiei reclamantului pentru ultraj la adresa unui politist, nu se afla nici macar în dosarul acestei instante (paragraful 65 de mai sus).

233. Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciaza ca ansamblul dificultatilor mentionate mai sus a avut în speta un efect global atât de restrictiv asupra drepturilor apararii, încât principiul procesului echitabil, enuntat la art. 6 din Conventie, a fost încalcat. Prin urmare, ea nu considera necesar sa se pronunte separat asupra celorlalte puncte invocate de reclamant.

234. Prin urmare, a avut loc încalcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil în sensul art. 6 §§ 1, 2 si 3c din Conventie.

VII. Asupra pretinsei încalcari a art. 8 din Conventie

235. Reclamantul se plânge de o încalcare a dreptului la respectarea domiciliului sau din cauza patrunderii politiei în domiciliul acestuia în dimineata zilei de 11 martie 1998 si invoca în acest sens art. 8 din Conventie, care prevede urmatoarele:

„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice în exercitarea acestui drept decât în masura în care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.“

236. Reclamantul sustine în continuare ca politistii au patruns cu forta în apartamentul sau la data de 11 martie 1998, în jurul orei 5,00 dimineata, fara sa aiba mandat de perchezitie.

237. Guvernul afirma ca politistii nu au intrat în apartament, ci ca au asteptat pe culoarul imobilului.

238. Curtea observa ca afirmatiile Guvernului sunt contrazise fara urma de îndoiala de documentele aflate în posesia sa. Într-adevar, atât parchetul, cât si instantele au admis ca politia patrunsese în apartamentul reclamantului (paragrafele 58 si 65 de mai sus).

De asemenea, ea constata ca nu a fost emis niciun mandat de perchezitie. Aceste fapte constituie în mod evident o ingerinta lipsita de temei legal în dreptul reclamantului la respectarea domiciliului sau în sensul art. 8 § 2 din Conventie.

239. Prin urmare, a avut loc încalcarea art. 8 din Conventie.

VIII. Asupra pretinsei încalcari a art. 34 din Conventie

240. Reclamantul sustine ca actiunile politiei dupa introducerea cererii sale în fata Curtii aveau ca scop intimidarea lui pentru a-l determina sa îsi retraga cererea. El invoca art. 34 din Conventie, care prevede urmatoarele:

„Curtea poate fi sesizata, printr-o cerere, de orice persoana fizica, organizatie neguvernamentala sau grup de particulari care se pretind victime ale unei încalcari de catre una dintre înaltele parti contractante a drepturilor recunoscute în conventie sau în protocoalele sale. Înaltele parti contractante se angajeaza sa nu împiedice prin nicio masura exercitiul eficace al acestui drept.“

241. Guvernul contesta sustinerile reclamantului.

242. Curtea reaminteste ca, pentru ca mecanismul de recurs individual instaurat de art. 34 din Conventie sa fie eficient, este de maxima importanta ca reclamantii, declarati sau potentiali, sa fie liberi sa comunice cu institutiile Conventiei, fara ca autoritatile sa le preseze în vreun fel sa îsi retraga sau sa îsi modifice cererile (cauzele Akdivar si altii împotriva Turciei, Hotarârea din 16 septembrie 1996, Culegere 1996-IV, p. 1.219, § 105, Aksoy împotriva Turciei, Hotarârea din 18 decembrie 1996, Culegere 1996-VI, p. 2.288, § 105, Kurt împotriva Turciei, Hotarârea din 25 mai 1998, Culegere 1998-III, p. 1.192, § 159, Ergi împotriva Turciei, Hotarârea din 28 iulie 1998, Culegere 1998-IV, p. 1.784, § 105, si Salman împotriva Turciei [MC], nr. 21.986/93, § 130, CEDO 2000-VII). În acest sens, termenul „sa preseze“ vizeaza nu numai coercitia directa si actele flagrante de intimidare, ci si actele sau contactele indirecte de rea-credinta menite sa îi descurajeze pe reclamanti sau sa îi faca sa renunte la recursul oferit de Conventie (Kurt, mentionata mai sus, § 160).

243. În speta, nu au aparut controverse între parti referitor la faptul ca, dupa introducerea cererii de fata, reclamantul a fost interogat de politie mai întâi în aprilie 2001 si apoi pe data de 5 mai 2005 cu privire la plângerile pe care acesta le formulase împotriva politistilor din Hunedoara. Conform afirmatiilor reclamantului, politistii veniti sa îl vada în închisoare chiar l-au amenintat sa îsi retraga plângerile. Reclamantul a fost convocat si la comisariat la data de 11 mai 2005 cu privire la aceste plângeri.

Este adevarat ca atât convocarile adresate reclamantului, cât si vizita pe care i-au facut-o politistii în detentie nu au fost însotite de alte acte care sa poata dovedi caracterul real al unei eventuale anchete privind sustinerile reclamantului. Totusi, Curtea a analizat deja mai sus aspectele legate de lipsa unei anchete eficiente referitoare la plângerea reclamantului privind relele tratamente (paragrafele 128, 137, 155, 179 de mai sus).

În rest, asa cum reiese din documentele aflate în posesia sa, Curtea observa ca reclamantul nu a fost interogat în niciun moment cu privire la cererea depusa în fata Curtii.

244. În aceste conditii, având în vedere mijloacele de proba supuse aprecierii sale, Curtea apreciaza ca faptele nu sunt suficient de bine stabilite pentru a-i permite sa constate ca autoritatile statului pârât l-au intimidat sau hartuit pe reclamant în circumstante menite sa îl determine sa îsi retraga sau sa îsi modifice cererea sau sa îl împiedice în orice alt fel sa îsi exercite dreptul de recurs individual (vezi de exemplu, Berktay, mentionata mai sus, §§ 208 si 209, Demiray împotriva Turciei, nr. 27.308/95, §§ 58–63, CEDO 2000-XII, Togcu împotriva Turciei, nr. 27.601/95, §§ 146–149, 31 mai 2005, Elçi si altii împotriva Turciei, nr. 23.145/93 si 25.091/94, §§ 711–725, 13 noiembrie 2003, si Timurtas împotriva Turciei, nr. 23.531/94, §§ 119–123, CEDO 2000-VI).

245. Prin urmare, statul pârât nu si-a încalcat obligatiile ce îi reveneau conform art. 34 din Conventie.

IX. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

246. Conform art. 41 din Conventie:

„Daca Curtea declara ca a avut loc o încalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al înaltei parti contractante nu permite decât o înlaturare incompleta a consecintelor acestei încalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.“

A. Prejudiciu

247. Reclamantul arata ca a fost deposedat de un lant de aur ce cântarea 7 grame, de o caciula, precum si de suma de 2.000.000 lei vechi (ROL) cu ocazia prinderii sale din 28 ianuarie 1998. El estimeaza valoarea totala a acestor bunuri la 330 euro (EUR), suma pe care o solicita drept daune materiale.

În plus, el sustine ca ar fi suferit un prejudiciu moral de 110.000 EUR rezultat din suferintele fizice si psihice pe care le-a suferit în principal din cauza relelor tratamente aplicate de agenti ai statului. El roaga Curtea sa tina cont, când îi analizeaza cererea de reparatie echitabila, de sumele alocate în cauze similare prin natura si complexitatea lor, citând în acest sens cauzele Pantea împotriva României (mentionata mai sus, § 301) si Notar împotriva României (solutionare amiabila), nr. 42.860/98, § 49, 20 aprilie 2004).

248. Guvernul contesta realitatea prejudiciului material pretins de reclamant si considera ca excesiva suma pe care acesta o solicita ca reparatie a prejudiciului moral sustinut. Referitor la acest lucru, acesta arata ca în cauzele evocate de reclamant suma maxima acordata de Curte a fost de 40.000 EUR si este, asadar, mai mica decât cea solicitata în speta.

249. Curtea constata ca prejudiciul material pretins nu este probat. Prin urmare, nu este cazul sa acorde vreo despagubire în acest sens.

250. În schimb, Curtea reaminteste ca a constatat încalcari ale Conventiei în ceea ce priveste art. 3, 5, 6, 8 si 13.

251. Pentru Curte, fara îndoiala, pe lânga efectele psihice ale tratamentelor ce i-au fost aplicate, reclamantul trebuie sa fi încercat puternice sentimente de umilinta, neliniste, frustrare si nesiguranta, amplificate de lipsa de reactie a autoritatilor la doleantele sale. La acest lucru se adauga, pentru Curte, indiferenta evidenta a autoritatilor în fata plângerilor reclamantului si starea sa psihica, careia nu au stiut sa îi asigure o protectie adecvata.

252. De asemenea, Curtea reaminteste ca, atunci când constata ca s-a pronuntat condamnarea unui reclamant în ciuda existentei unei eventuale abateri de la cerintele de echitate a procedurii, un nou proces sau o redeschidere a procedurii, la cererea partii interesate, reprezinta în principiu un mijloc adecvat de redresare a încalcarii constatate (vezi, mutatis mutandis, Somogyi împotriva Italiei, nr. 67.972/01, § 86, CEDO 2004-IV; Balšán împotriva Republicii Cehe, nr. 1.993/02, § 40, 18 iulie 2006). În acest sens, Curtea reaminteste ca modificarea adusa Codului de procedura penala prin Legea nr. 281/2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, îi confera celui care a fost parte într-o procedura penala interna si care obtine din partea Curtii constatarea ca drepturile omului si libertatile fundamentale au fost încalcate de autoritatile publice în ceea ce îl priveste posibilitatea de a solicita redeschiderea procedurii în fata Curtii de Casatie.

253. În aceste circumstante, statuând în echitate si fara a pierde din vedere ca, în speta, nu este vorba de un incident izolat, ci de 4 episoade diferite si prelungite în timp, în privinta carora a ajuns la numeroase constatari de încalcare, Curtea îi aloca reclamantului suma de 30.000 EUR, cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecata

254. Reclamantul solicita pentru cheltuielile de judecata efectuate în procedura în fata Curtii o suma totala de 12.034 EUR, pentru care trimite documente justificative.

255. În ceea ce îl priveste, Guvernul considera excesiva cererea formulata.

256. Curtea, conform jurisprudentei sale, trebuie sa cerceteze daca cheltuielile a caror rambursare se solicita au fost efectuate cu adevarat, daca corespund unei necesitati si daca sunt rezonabile în ceea ce priveste cuantumul lor (vezi, de exemplu, Nilsen si Johnsen împotriva Norvegiei [MC], nr. 23.118/93, § 62, CEDO 1999-VIII).

257. Având în vedere criteriile mentionate mai sus, decontul detaliat al orelor de lucru ce i-a fost trimis, precum si numarul si complexitatea prolemelor pe care le-a ridicat cauza de fata, Curtea acorda suma solicitata cu acest titlu, ce urmeaza sa îi fie platita direct doamnei avocat Macovei. Din aceasta suma trebuie dedusa suma de 660 EUR platita de Consiliul Europei pe calea asistentei judiciare.

C. Dobânzi moratorii

258. Curtea considera potrivit ca rata dobânzii moratorii sa se bazeze pe rata dobânzii facilitatii de împrumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA

1. respinge exceptiile preliminare ale Guvernului (§§ 193 si 230);

2. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 3 din Conventie din cauza circumstantelor în care s-au desfasurat prinderile reclamantului din 28 ianuarie si 11 martie 1998, a conditiilor de detentie a reclamantului în sala de arest a Comisariatului de Politie din Hunedoara în noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1998, precum si a conditiilor arestarii sale preventive în cladirile Comisariatului de Politie din Deva în perioada 11 martie–4 iunie 1998, inclusiv, pentru aceasta din urma perioada, din cauza neasumarii unei supravegheri medicale adaptate starii psihice a reclamantului (§§ 121, 135, 153 si 176);

3. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 3 din Conventie din cauza lipsei caracterului efectiv al anchetei conduse cu privire la circumstantele ce au caracterizat prinderea reclamantului la data de 28 ianuarie 1998 si la detentia sa din ziua de 28 spre 29 ianuarie 1998, precum si din cauza lipsei unei anchete cu privire la circumstantele prinderii reclamantului din data de 11 martie 1998 si ale detentiei sale din perioada 11 martie 1998–4 iunie 1998 (§§ 128, 137, 155, 179);

4. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 13 din Conventie coroborat cu art. 3 din cauza imposibilitatii reclamantului de a dispune de o cale de atac efectiva pentru a obtine plata unei despagubiri pentru relele tratamente pe care le-a suferit (§ 193);

5. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 5 § 1 din Conventie (§ 201);

6. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 5 § 3 din Conventie (§ 206);

7. hotaraste ca nu este cazul sa statueze asupra încalcarii art. 5 § 4 din Conventie (§ 209);

8. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 5 § 5 din Conventie (§ 214);

9. hotaraste ca nu este cazul sa statueze asupra încalcarii art. 13 coroborat cu art. 5 din Conventie (§ 216);

10. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 6 §§ 1, 2 si 3c din Conventie (§ 233);

11. hotaraste ca a avut loc încalcarea art. 8 din Conventie (§ 238);

12. hotaraste ca nu a avut loc încalcarea art. 34 din Conventie (§ 244);

13. hotaraste:

a) ca statul pârât sa îi plateasca reclamantului, în termen de 3 luni de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri conform art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, care sa fie convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data platii:

1. (i)

30.000 EUR (treizeci mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata ca impozit, drept daune morale;
2. (ii)

11.374 EUR (unsprezece mii trei sute saptezeci si patru euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata ca impozit, pentru cheltuielile de judecata, care va fi platita direct primei reprezentante a reclamantului, doamna avocat Macovei;

b) ca, începând de la expirarea termenului mentionat mai sus si pâna la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobânda simpla având o rata egala cu cea a facilitatii de împrumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila în aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;

14. respinge cererea de reparatie echitabila în rest.

Întocmita în limba franceza, ulterior fiind comunicata în scris la data de 16 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall,

presedinte

Santiago Quesada,

grefier

La aceasta hotarâre este anexata, conform art. 45 § 2 din Conventie si 74 § 2 din Regulament, expunerea opiniei concordante a judecatorului Myjer.

J.C.M.

S.Q.

Opinia concordanta a judecatorului Myjer

(traducere)

Am votat împreuna cu colegii mei pentru toate constatarile de încalcare a Conventiei.

Doresc totusi sa fac câteva remarci generale cu privire la motivele referitoare la încalcarile art. 3 în speta.

În hotarâre, Curtea analizeaza cu grija si în profunzime fiecare detaliu al pretentiilor formulate de reclamant. Versiunile asupra evenimentelor, asa cum au fost date de acesta si de Guvern, fiind uneori mult diferite, Curtea a încercat de fiecare data sa îsi dea seama cui trebuia sa îi dea crezare. Însasi lungimea hotarârii arata faptul ca, pentru a reusi acest lucru, Curtea a trebuit sa îndeplineasca o sarcina enorma, ce i-a luat foarte mult timp.

Sunt de acord cu faptul ca exista cauze în care acest mod de a proceda poate fi considerat ca necesar.

În speta, însa, as fi preferat ca Curtea sa fi tratat mult mai simplu sustinerile raportate la art. 3. Lasând deoparte considerentele de eficienta si posibilitatea teoretica ca este posibil ca aceasta sa fi apreciat gresit o chestiune minora, numeroasele mesaje importante pe care le trimite aceasta hotarâre nu ar fi trebuit sa fie disimulate în spatele întregului rationament detaliat în jurul faptelor contestate. Cu alte cuvinte: în aceasta cauza speciala, imperfectiunile ce au caracterizat în general în mod negativ actele autoritatilor sunt atât de clare, încât nu mai era nevoie sa fie descrise detaliat. Ceea ce conteaza este mesajul care se transmite.

Or, acest mesaj se refera la obligatiile pe care le au autoritatile de a lua si mai multe masuri de precautie atunci când stiu ca au de-a face cu o persoana care prezinta tot felul de probleme de natura psihiatrica si care poate reactiona agresiv atunci când este supusa unor presiuni. Solutia nu poate consta în recurgerea la simpla forta fizica. Pe de alta parte, trebuie asigurate îngrijirile medicale adecvate odata ce partea interesata a fost prinsa (paragrafele 117–120 si 147). Conditiile în care intervine privarea de libertate trebuie sa fie umane si, atunci când se stie dinainte ca o persoana are probleme de natura psihiatrica, ele trebuie sa fie adaptate la aceste probleme (paragrafele 166–175).

Mai mult, autoritatile aveau obligatia pozitiva de a avea grija ca toate actele care ar fi putut naste suspiciuni sa faca imediat obiectul unei analize adecvate.

Alte articole pe aceeasi tema:

1. Taraburca c. Moldova: incalcarea art. 3 din Conventia europeana a drepturilor omului
2. Vili Rupa a mai castigat o cauza impotriva Romaniei la CEDO
3. Aurel Paduret a castigat procesul intentat la CEDO Republicii Moldova
4. Szabo Mihaly Josef din Cluj acuza politia italiana de rele tratamente
5. Ioan Avram Muresan s-a adresat CEDO pentru rele tratamente in dosarul «Caltabosilor»

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11