b) Aprecierea Curtii

142. Ca si în cazul circumstantelor ce au caracterizat prima prindere a reclamantului si detentia sa din 28 pâna la 29 ianuarie 1998, Curtea observa ca versiunile partilor în ceea ce priveste desfasurarea faptelor difera sub aspecte esentiale. Astfel, spre deosebire de reclamant, Guvernul sustine ca utilizarea fortei la prinderea sa a fost necesara tocmai din cauza reactiei petentului fata de politisti si ca forta folosita a ramas proportionala cu opozitia manifestata de acesta. În plus, regimul aplicat reclamantului în timpul detentiei sale la centrul de detentie al Comisariatului Central de Politie din Deva ar fi fost justificat de comportamentul sau violent.

i. În ceea ce priveste conditiile prinderii

a) Latura materiala

143. În analizarea circumstantelor ce au caracterizat prinderea reclamantului din data de 11 martie 1998, sarcina Curtii se dovedeste a fi deosebit de dificila deoarece, dupa cum admite si Guvernul în observatiile sale, autoritatile nationale nu au efectuat investigatii referitoare la sustinerile de rele tratamente formulate de reclamant.

Prin urmare, Curtea se vede constrânsa sa îsi limiteze analiza la documentele depuse de parti la dosar, întelegându-se faptul ca va putea trage concluzii din absenta investigatiilor, în masura în care elementele pe care le detine nu îi permit sa stabileasca în mod clar si neechivoc desfasurarea faptelor contestate.

144. În speta, Curtea observa ca, astfel cum a afirmat reclamantul, dupa ce l-au imobilizat, politistii i-au aplicat lovituri de picioare înainte sa îl conduca la comisariatul de politie. Aceasta versiune a faptelor, mentinuta în mod constant de catre reclamant în fata autoritatilor interne, în special în depozitiile sale în fata procurorului din data de 11 martie 1998, este sustinuta de declaratiile celor 2 martori oculari, mama partii interesate si domnul Stoica (paragrafele 29–30). În declaratiile lor din data de 10 mai 2000, cei 2 martori au afirmat într-adevar ca i-au vazut pe politisti lovindu-l cu picioarele pe reclamant.

145. Curtea nu distinge motive pentru a pune la îndoiala credibilitatea acestor declaratii, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, Guvernul admite ca a fost folosita forta în vederea imobilizarii reclamantului si, pe de alta parte, deoarece este imposibil, în absenta unei anchete, sa se stabileasca daca forta utilizata cu aceasta ocazie a fost proportionala cu comportamentul reclamantului. Desigur, acesta din urma a fost vazut de un medic chiar în ziua arestarii sale preventive. Totusi, Curtea nu este sub nicio forma convinsa de caracterul riguros si aprofundat al examenului practicat cu aceasta ocazie. Într-adevar, spre deosebire de situatia altor detinuti, fisa acestui examen medical nu indica ora la care a avut loc. În plus, singurele mentiuni înscrise în registrul medical se refera la antecedentele medicale ale reclamantului si constata faptul ca acesta putea suporta conditiile de privare de libertate. Astfel, nu se mentioneaza rezultatul exact al investigatiilor si nici actele medicale efectuate la acest examen, pe baza carora medicul a evaluat aptitudinea reclamantului de a suporta detentia înainte de a-l declara „apt de detentie“. În final, Curtea acorda o importanta deosebita faptului ca medicul nu a precizat ca l-ar fi examinat cu stetoscopul pe reclamant si nici nu a constatat în mod formal lipsa urmelor de violenta de pe corpul partii interesate, lipsa mentiunilor în acest sens neputând în sine, în circumstante precum cele ce au caracterizat retinerea reclamantului, sa infirme sustinerile acestuia.

146. Curtea reaminteste ca nivelul probatoriului impus de art. 3 poate fi atins prin intermediul unei sume de indicii suficient de grave, exacte si concordante, asa cum este cazul în speta. Într-adevar, în aprecierea sa, Curtea nu poate face abstractie de faptul ca autoritatile nationale sunt cele care detin singurul mijloc de proba care ar putea sa confirme sau sa infirme aceste sustineri, si anume caseta video înregistrata în momentul prinderii reclamantului. Or, acest mijloc de proba nu i-a fost prezentat Curtii, iar explicatia Guvernului, care sustine ca ar fi distrus caseta video deoarece nu putea fi folosita ca proba în procesul penal al reclamantului, nu convinge Curtea, din moment ce Guvernul nu a furnizat nici decizia autoritatii competente de a o distruge si nici actul procedural care sa ateste executarea acestei decizii, si nici nu a formulat vreun comentariu cu privire la originea înregistrarii cu prinderea reclamantului prezentata la televiziune (paragraful 38 de mai sus).

În acest sens, Curtea considera ca este cazul sa reaminteasca faptul ca, atunci când numai statul pârât are acces la informatiile care ar putea confirma sau infirma sustinerile unui reclamant, faptul ca acesta nu furnizeaza aceste informatii, fara a oferi vreo justificare satisfacatoare pentru omisiunea sa, îi poate permite Curtii sa traga concluzii referitoare la temeinicia sustinerilor reclamantului (Akkum si altii, mentionata mai sus, § 209).

147. În speta, având în vedere tulburarile de personalitate pe care le prezenta reclamantul, precum si propria versiune a faptelor, Curtea poate admite, astfel cum a procedat si în ceea ce priveste prinderea din 28 ianuarie 1998, ca recurgerea la un anumit grad de forta pentru a-l dezarma pe reclamant ar fi putut fi impusa de reactia partii la încercarile fortelor de ordine de a executa un mandat de aducere.

Cu toate acestea, având în vedere ca în speta nu era vorba de o operatiune inopinata si ca tulburarile de personalitate ale reclamantului erau cunoscute de fortele de ordine, Curtea nu îsi poate explica de ce autoritatile nu au luat nicio masura pentru a preveni eventualele riscuri. Dimpotriva, actiunile politistilor care s-au prezentat la domiciliul reclamantului în jurul orei 5,00 dimineata, îmbracati în civil, fara mandat de perchezitie sau de aducere, au determinat în mod sigur o crestere a nivelului de tensiune, facând astfel previzibila opozitia reclamantului.

148. Tocmai din cauza acestui comportament initial al politistilor, în speta, reactia ulterioara a reclamantului nu ar putea simplifica sarcina probei ce îi revine Guvernului, care trebuie sa demonstreze ca forta folosita în timpul interventiei nu a fost excesiva sau disproportionata (vezi, per a contrario, Abdulkadir Aktas împotriva Turciei, nr. 38.851/02, § 83, 31 ianuarie 2008).

149. Curtea observa ca incidentul în cauza a fost mentionat de instantele interne numai cu ocazia procedurii penale îndreptate împotriva reclamantului pentru acuzatia de trafic de mercur si cea de ultraj verbal. Or, hotarârile instantelor nationale nu reusesc sa convinga asupra proportionalitatii fortei utilizate de organele de politie deoarece, pe de o parte, masurile luate de politisti pentru a-l imobiliza pe reclamant nu au fost deloc descrise în cadrul acestora, iar, pe de alta parte, probele ce au stat la baza declararii reclamantului ca vinovat de infractiunea de ultraj nu au fost precizate.

150. În aceste conditii, în lipsa unei anchete oficiale si efective cu privire la sustinerile reclamantului, astfel cum recunoaste Guvernul în observatiile sale, Curtii îi este imposibil sa stabileasca daca forta utilizata a ramas proportionala cu opozitia manifestata de reclamant.

151. Situatia ar fi putut fi alta daca reclamantul ar fi fost supus înainte de încarcerarea sa unui examen medical conform legii, în urma caruia medicul ar fi constatat în mod categoric lipsa oricaror urme de violenta pe corpul sau. Întrucât Guvernul nu a furnizat elemente care sa poata respinge sustinerile reclamantului în ceea ce priveste caracterul excesiv al fortei utilizate pentru a-l imobiliza, Curtea nu poate decât sa constate temeinicia capatului de cerere.

152. Curtea subliniaza si ca, în decizia sa din 20 februarie 2000, Curtea Suprema de Justitie a calificat drept abuzive actiunile politistilor cu ocazia prinderii reclamantului. Pentru Curte, aceasta constatare confirma nu numai realitatea faptelor sustinute de partea interesata, ci si lipsa de proportionalitate dintre interventia fortelor de ordine si opozitia manifestata de reclamant.

153. Aceste motive îi sunt suficiente Curtii pentru a concluziona în sensul ca, la prinderea sa, reclamantul a fost victima unui recurs excesiv la forta, constând în lovituri aplicate acestuia, acte de violenta ce constituie tratamente inumane.

Prin urmare, a avut loc încalcarea art. 3 din Conventie sub aspectul laturii sale materiale, din cauza circumstantelor ce au caracterizat prinderea reclamantului în data de 11 martie 1998.

ß) Latura procedurala

154. În decizia sa asupra admisibilitatii din data de 14 decembrie 2004, Curtea a observat ca reclamantul denuntase de mai multe ori autoritatilor relele tratamente suferite la data de 11 martie 1998, fara ca acest lucru sa determine o ancheta în acest sens.

155. În aceste conditii, Curtea considera ca lipsa totala de reactie a autoritatilor sesizate cu pretentiile reclamantului în ceea ce priveste prinderea sa din data de 11 martie 1998 constituie, fara nicio îndoiala, o încalcare a art. 3 din Conventie sub aspectul laturii sale procedurale.

ii. În ceea ce priveste conditiile de detentie la Comisariatul de Politie din Deva

a) Latura materiala

156. Curtea constata ca relele tratamente denuntate de reclamant constau în imobilizarea sa cu ajutorul dispozitivului „T“ timp de cel putin 16 zile si prin legarea lanturilor la picioare în timpul celor 81 de zile petrecute în arest preventiv la Comisariatul de Politie din Deva. În plus, reclamantul se plânge ca nu a primit îngrijiri medicale adecvate starii sale de sanatate. În fine, el sustine o încalcare distincta a art. 3 din Conventie din cauza prezentarii sale în fata Tribunalului Judetean Hunedoara cu catuse la mâini si cu lanturi la picioare.

157. În speta, informatiile cuprinse în adresa din data de 19 noiembrie 1999 a Inspectoratului Judetean de Politie Hunedoara îi permit Curtii sa stabileasca faptul ca, în lunile martie si aprilie 1998, pe când se afla la Comisariatul de Politie din Deva, reclamantul a fost supus unei sanctiuni cu izolarea celulara pentru 25 de zile, masura însotita de fiecare data de imobilizarea sa cu ajutorul catuselor la mâini si al lanturilor la picioare. Din aceasta adresa mai reiese ca ambele masuri în discutie i-au fost aplicate reclamantului ca sanctiune pentru diferite abateri de la regulamentul de ordine interioara.

158. De asemenea, din adresa mentionata mai sus reiese ca în timpul detentiei sale la comisariatul de politie, reclamantul a fost imobilizat cu ajutorul catuselor la mâini sau al lanturilor la picioare de fiecare data când a fost dus la interogatoriu, precum si „cu alte ocazii, pentru a-l împiedica de la actiuni agresive si de la automutilare“ (paragraful 44 de mai sus). Pe de alta parte, Curtea observa ca, în adresa sa din data de 11 iunie 2002, Directia Generala a Penitenciarelor nu a exclus posibilitatea ca reclamantul sa fi avut picioarele si mâinile legate cu ajutorul dispozitivului „T“ în timpul celor 81 de zile petrecute în detentie la Comisariatul de Politie din Deva (paragraful 50 de mai sus) si ca Guvernul nu a comentat acest document.

159. În aceste circumstante, din moment ce elementele de proba mentionate mai sus sustin la prima vedere versiunea prezentata de reclamant, Curtea considera ca Guvernului îi revine obligatia de a preciza care au fost masurile de constrângere aplicate reclamantului, precum si durata lor, comunicându-i procesele-verbale referitoare la episoadele în care comportamentul reclamantului ar fi facut necesara imobilizarea sa. Or, astfel de documente nu i-au fost prezentate, astfel încât Curtea nu poate stabili cu exactitate numarul de zile în care reclamantul a fost imobilizat cu lanturi.

În orice caz, Curtea nu va mai insista asupra acestei chestiuni, dat fiind faptul ca, în cauza de fata, îi este suficient sa constate ca masurile de constrângere în discutie i-au fost aplicate reclamantului nu doar o data, dar si pe perioade lungi în timpul detentiei sale la Comisariatul de Politie din Deva.

160. Prin urmare, Curtea considera a fi un fapt cert faptul ca, în perioada incriminata, reclamantul a fost plasat în izolare celulara timp de 25 de zile si ca a fost imobilizat de mai multe ori si timp de mai multe zile cu ajutorul catuselor la mâini si al lanturilor la picioare, precum si cu ajutorul dispozitivului „T“. În plus, deoarece Guvernul nu a contestat versiunea reclamantului, Curtea considera de asemenea un lucru deja stabilit faptul ca, în prezentarile sale în fata Tribunalului Judetean Hunedoara, în cadrul sedintelor de judecata, reclamantului i s-a impus sa poarte lanturi la picioare si catuse.

161. În trecut, Curtea a avut ocazia de a analiza compatibilitatea utilizarii catuselor si a altor instrumente de constrângere cu dispozitiile art. 3 din Conventie. Astfel, ea a statuat ca recurgerea la astfel de mijloace de constrângere nu ridica în mod normal nicio problema în ceea ce priveste art. 3 atunci când ea este legata de o detentie legala si nu este însotita de utilizarea fortei sau expunerea în public dincolo de ceea ce se poate considera ca necesar în limite rezonabile. În acest sens, trebuie luat în considerare, de exemplu, înlaturarea pericolului ca persoana sa fuga sau sa produca vatamari sau alte prejudicii (Raninen împotriva Finlandei, mentionata mai sus, p. 2.822, § 56; Mathew împotriva Olandei, nr. 24.919/03, § 180, CEDO 2005–IX).

Atunci când s-a recurs la mijloace de constrângere, Curtii îi revine obligatia de a stabili daca nu s-a depasit, în ceea ce priveste utilizarea fortei, gradul de proportionalitate impus de comportamentul reclamantului (Koutcherouk împotriva Ucrainei, nr. 2.570/04, §§ 140–145, CEDO 2007–…). În ceea ce priveste analiza necesitatii de a imobiliza persoanele detinute în afara mediului penitenciar, Curtea acorda o importanta deosebita circumstantelor fiecarei spete în parte si se pliaza unei analize de la caz la caz (Gorodnitchev împotriva Rusiei, nr. 52.058/99, § 102, 24 mai 2007).

162. În speta, Curtea constata mai întâi ca, potrivit afirmatiilor Guvernului, izolarea celulara si imobilizarea reclamantului au fost aplicate drept sanctiuni, în special pentru faptul ca a distrus componente ale sistemului de iluminat natural din celula, pentru ca a proferat amenintari împotriva celorlalti detinuti, pentru ca a lovit în usa si ca a scos tipete.

163. Totusi, Curtea reaminteste ca tratamentul denuntat ca fiind contrar art. 3 din Conventie a constat nu numai în imobilizarea reclamantului cu ajutorul catuselor, dar si în utilizarea lanturilor la picioare pe o perioada de timp care, în mod evident, a depasit cele 25 de zile de izolare celulara impuse reclamantului.

164. Curtea nu dispune de niciun raport de incident care, potrivit afirmatiilor Guvernului, ar fi facut necesare izolarea si imobilizarea reclamantului. Astfel, Guvernul nu a prezentat nici procesele-verbale referitoare la aceste episoade, nici fisele medicale întocmite cu aceste ocazii, desi a sustinut în observatiile sale ca reclamantul fusese examinat de un medic înainte de plasarea sa în izolare celulara. Omitând sa trimita aceste documente, Guvernul si-a suprimat înca de la început posibilitatea de a dovedi ca masurile de constrângere aplicate reclamantului au fost impuse de comportamentul acestuia si ca perioada în care au fost aplicate aceste masuri nu depasise strictul necesar pentru a-l disciplina pe reclamant.

165. În orice caz, admitând chiar ca, din cauza tulburarilor sale comportamentale, reclamantul ar fi putut sa se manifeste în modul descris de Guvern, Curtea nu poate admite argumentele acestuia în ceea ce priveste necesitatea de a-l imobiliza. Într-adevar, ea considera ca lipsita de relevanta justificarea întemeiata pe necesitatea de a-i proteja pe codetinuti împotriva manifestarilor agresive ale reclamantului, deoarece plasarea în izolare celulara ar fi fost mai mult decât suficienta în acest scop.

166. Daca reclamantul reprezenta un pericol pentru propria persoana, astfel cum sustine Guvernul, Curtea remarca faptul ca plasarea în izolare celulara si imobilizarea partii în cauza, în lipsa unui examen medical prealabil care sa permita stabilirea compatibilitatii starii sale psihice cu o astfel de masura si, la modul mai general, aptitudinea sa pentru viata în detentie, departe de a se dovedi necesare, ridica o problema distincta în ceea ce priveste obligatiile ce le revin statelor în temeiul art. 3 din Conventie.

167. Într-adevar, astfel cum a mai afirmat Curtea în mai multe rânduri, autoritatile au obligatia de a proteja sanatatea persoanelor private de libertatea lor si, în acest context, lipsa îngrijirilor medicale adecvate poate constitui un tratament contrar art. 3 din Conventie (Kudla împotriva Poloniei [MC], nr. 30.210/96, § 94, CEDO 2000–XI; Keenan împotriva Regatului Unit, nr. 27.229/95, § 111, CEDO 2001–III).

168. În speta, reclamantul prezenta la data evenimentelor severe tulburari de personalitate care, conform raportului de expertiza psihiatrica din 26 martie 1998 al Laboratorului judetean de medicina legala din Hunedoara, presupuneau „o diminuare a câmpului constiintei“ si „o nevoie imperioasa de a se manifesta într-un mod agresiv si antisocial“ (paragraful 82 de mai sus), care îl lipseau de autocontrol în timpul acestor episoade. În plus, în aceste conditii, discernamântul sau era diminuat. Or, atât existenta tulburarilor de personalitate la reclamant, cât si modul în care acestea se manifestau, erau cunoscute de autoritati cu mult timp înainte de examenul psihiatric din 26 martie 1998 (paragrafele 10, 80–83 de mai sus).

169. Curtea observa în continuare ca reclamantul a fost plasat în izolare celulara si imobilizat de doua ori pentru o perioada totala de cel putin 25 de zile, fara ca autoritatile sa fi cerut în prealabil opinia unui medic psihiatru. În ceea ce priveste expertiza psihiatrica din 26 martie 1998, ea avea ca unic scop sa stabileasca daca reclamantul avea discernamânt, în contextul faptelor de care era acuzat.

În plus, niciun element din dosar nu indica faptul ca reclamantul ar fi beneficiat de un control psihiatric în perioada petrecuta în izolare celulara. Dimpotriva, din adresa din data de 19 noiembrie 1999 a Inspectoratului Judetean de Politie Hunedoara reiese ca singurele persoane autorizate sa îl viziteze pe reclamant au fost seful departamentului de cercetari penale si ofiterul responsabil cu persoanele detinute.

170. Pe scurt, Curtea considera ca, având în vedere antecedentele medicale ale reclamantului, tulburarile comportamentale care s-au manifestat imediat dupa arestarea sa preventiva si care ar fi putut sa puna în pericol propria persoana a reclamantului, autoritatilor le revenea sarcina de a-l supune de îndata unui examen efectuat de un medic psihiatru pentru a determina compatibilitatea starii sale psihice cu detentia, precum si masurile terapeutice ce trebuiau luate în cazul sau special.

171. În ceea ce priveste perioadele în care reclamantul a avut picioarele legate cu lanturi, Curtii îi este suficient sa constate ca Guvernul nu a adus nicio justificare pentru aceasta masura.

172. Guvernul nu a încercat nici sa dovedeasca necesitatea de a-l imobiliza pe reclamant în timpul înfatisarilor sale la Tribunalul Judetean Hunedoara cu lanturi la picioare si catuse la mâini. În ceea ce o priveste, Curtea ar fi pregatita sa admita ca antecedentele medicale ale reclamantului dadeau motive de îngrijorare fata de existenta unui risc de violenta si ca, în aceste circumstante, utilizarea catuselor nu ridica o problema din perspectiva art. 3 din Conventie. Cu toate acestea, în lipsa oricarei justificari din partea Guvernului, ea considera ca acest risc ar fi putut fi acoperit prin întarirea escortei care îl însotea pe reclamant si ca, prin urmare, recurgerea la lanturi pentru a imobiliza picioarele reclamantului a avut ca obiect limitarea miscarii partii într-un mod nerezonabil (Gorodnitchev, mentionata mai sus, § 105). La aceasta se adauga caracterul public necontestat al masurii în cauza.

173. Pentru a încheia, Curtea considera ca Guvernul nu a aratat motivele relevante capabile sa convinga ca, în speta, masurile de constrângere aplicate reclamantului în timpul detentiei sale la Comisariatul de Politie din Deva au fost necesare. Prin urmare, imobilizarea partii interesate timp de cel putin 25 de zile cu ajutorul catuselor si lanturilor, precum si pastrarea prelungita a lanturilor la picioare, constituie un tratament contrar art. 3 din Conventie.

174. Curtea se arata în mod deosebit preocupata de utilizarea lanturilor, în ciuda consensului care exista la nivel european în ceea ce priveste caracterul din punct de vedere obiectiv inuman si degradant al acestor mijloace de constrângere (vezi în acest sens anexa la Recomandarea nr. R (87) 3 din 12 februarie 1987 a Comitetului de ministri al Consiliului Europei). Aplicate pentru o perioada atât de lunga, însotite de situatii atât de umilitoare precum imposibilitatea de a se spala si cea de a-si satisface nevoile fiziologice fara ajutorul altor persoane si provocând dureri acute, aceste masuri trebuie calificate, în opinia Curtii, drept tratament inuman. Fara îndoiala, consecintele acestui tratament au fost amplificate de lipsa unui control medical adecvat, având în vedere starea psihica vulnerabila a reclamantului, precum si de expunerea partii interesate în public, în fata instantei, cu picioarele legate cu lanturi.

175. Pe de alta parte, Curtea apreciaza ca, omitând sa îl supuna pe reclamant unui examen medical în vederea stabilirii compatibilitatii starii sale psihice cu detentia, autoritatile si-au încalcat obligatiile care le sunt impuse de art. 3 din Conventie în materie de protectie a sanatatii si a confortului persoanelor detinute, în special prin acordarea unor îngrijiri medicale adaptate starii lor.

176. Rezulta ca, în speta, a avut loc încalcarea art. 3 din Conventie din cauza circumstantelor ce au caracterizat detentia reclamantului la Comisariatul de Politie din Deva, în perioada 11 martie–4 iunie 1998.

ß) Latura procedurala

177. Referitor la acest capat de cerere, Guvernul i-a reprosat reclamantului, înca din stadiul analizei initiale a admisibilitatii, ca a omis sa aduca la cunostinta parchetului competent doleantele sale referitoare la conditiile materiale de detentie impuse în Comisariatul de Politie din Deva în perioada 11 martie–4 iunie 1998 (Rupa împotriva României (dec.), nr. 58.478/00, 14 decembrie 2004, § 91).

178. Curtea apreciaza ca poate sa revina asupra argumentului initial pe care Guvernul l-a extras din nesesizarea parchetului referitor la aceasta parte a cererii, având în vedere legatura strânsa pe care argumentul îl prezinta cu temeinicia acestui capat de cerere din perspectiva laturii procedurale a art. 3 din Conventie.

În acest context, Curtea constata ca, printre numeroasele petitii pe care reclamantul le-a adresat autoritatilor pentru a denunta conditiile de detentie la Comisariatul de Politie din Deva, cea pe care a trimis-o la Parlament a fost retransmisa Parchetului de pe lânga Tribunalul Judetean Hunedoara, iar cea cu care l-a sesizat pe Presedintele Republicii, Parchetului de pe lânga Curtea Suprema de Justitie. Curtea mai observa ca Codul de procedura penala român obliga foarte clar procurorul sa faca cercetari cu privire la sustinerile de rele tratamente si de tortura, chiar si în lipsa unei plângeri penale formale din partea victimei, atunci când afla prin orice mijloace ca a fost comisa o astfel de infractiune (paragraful 86 de mai sus). Or, în speta, desi plângerile cu care reclamantul a sesizat Camera Deputatilor si Presedintele Republicii au fost aduse la cunostinta organelor de urmarire penala, parchetul nu a pornit nicio ancheta pentru a stabili veridicitatea gravelor acuzatii de rele tratamente cu care a fost sesizat si, daca ar fi fost cazul, pentru a stabili identitatea persoanelor vinovate.

179. Astfel, Curtea apreciaza ca a avut loc încalcarea art. 3 din Conventie si sub aspectul laturii sale procedurale, din cauza lipsei de reactie a organelor de urmarire penala fata de sustinerile reclamantului referitoare la conditiile materiale ale detentiei sale la Comisariatul de Politie din Deva.

Alte articole pe aceeasi tema:

1. Taraburca c. Moldova: incalcarea art. 3 din Conventia europeana a drepturilor omului
2. Vili Rupa a mai castigat o cauza impotriva Romaniei la CEDO
3. Aurel Paduret a castigat procesul intentat la CEDO Republicii Moldova
4. Szabo Mihaly Josef din Cluj acuza politia italiana de rele tratamente
5. Ioan Avram Muresan s-a adresat CEDO pentru rele tratamente in dosarul «Caltabosilor»

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11