Infolegal.ro

Impozitele DE REPARTIŢIE şi impozitele DE COTITATE

Legaturi: Stiri juridice

Prin fiecare lege anuală a bugetului de stat se stabilesc atât cheltuielile pe care le are de făcut statul, cât şi veniturile necesare pentru acoperirea acestora. Cunoscând cheltuielile pe care le are de făcut statul într-un an, se pune problema găsirii căilor şi mijloacelor prin care să se asigure veniturile necesare acoperirii acestora.

taxe impozite accize

Foto concept impozite via Shutterstock

Asigurarea egalităţii dintre cheltuielile şi veniturile bugetare (echilibrarea bugetului) este o operaţiune complexă, care necesită numeroase analize, calcule etc., atât la partea de cheltuieli, cât şi la partea de venituri.

În stabilirea veniturilor (obţinute în cea mai mare parte pe calea impozitelor), necesare bugetului de stat într-un an, există două metode de stabilire a impozitelor:

1). prin aplicarea impozitelor de repartiţie;

2). prin aplicarea impozitelor de cotitate.

  1. Impozitele DE REPARTIŢIE se caracterizează prin faptul că “pornesc de sus în jos”: se stabilesc veniturile (din impozite) ce urmează a fi încasate la nivelul întregii ţări, după care are loc “repartiţia”, după diferite criterii, a veniturilor (din impozite) pe care le are de încasat fiecare unitate administrativ-teritorială (de aici şi denumirea de impozite de repartiţie).

La unităţile administrativ-teritoriale (judeţe, oraşe şi comune) se iau măsuri pentru a se asigura încasarea volumului de impozite “repartizate”.

O asemenea problemă este foarte greu de rezolvat având în vedere că impozitele sunt stabilite prin lege, iar în raza teritorială a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale există o materie impozabilă bine determinată, pe baza căreia, aplicând impozitele prevăzute prin lege, rezultă un anumit volum de impozite de încasat.

Acest volum de impozite nu poate fi influenţat de unităţile administrativ-teritoriale, cu unele excepţii pentru impozitele şi taxele locale; mai precis, unităţile administrativ-teritoriale au unele competenţe, între anumite limite şi numai pentru unele impozite locale, bine stabilite prin lege, de a putea majora sau reduce nivelul impozitelor pentru materia impozabilă din raza lor teritorială.

Spre exemplu, prin Legea privind impozitele şi taxele locale, se stabileşte atât cota de impozit, de 1,5% din valoarea clădirilor, cât şi competenţa consiliilor locale de a putea majora sau diminua această cotă cu până la 50%, rezultând cota minimă de 0,75% şi maximă de 2,25%.

Aceste diferenţe de impozite, ce rezultă din majorările sau reducerile stabilite de consiliile locale, sunt derizorii faţă de volumul total al veniturilor bugetului de stat.

Ca urmare, consiliile locale nu au efectiv posibilitatea de a mări şi / sau de a micşora volumul impozitelor când vor, după cum vor şi oricât de mult.

În plus, impozitele şi taxele locale rămân ca surse de venituri ale bugetelor consiliilor locale.

Un asemenea mod de stabilire a volumului impozitelor de încasat, “pornind de sus în jos”, nu-şi găseşte justificarea economică şi nu asigură înfăptuirea principiilor de echitate fiscală, fapt pentru care nu se mai aplică de mai mult timp.

Impozitele de repartiţie s-au practicat în perioada feudalismului şi în primele stadii de dezvoltare a capitalismului.

  1. Impozitele DE COTITATE se caracterizează prin faptul că “pornesc de jos în sus”, adică prin stabilirea impozitului datorat de fiecare contribuabil, însumarea acestora pe fiecare unitate administrativ-teritorială (comună, oraş, municipiu, judeţ), după care are loc centralizarea acestora la nivelul întregii ţări.

În Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX), cuvântul „cotitate” este definit cu sensul de “Valoare la care se ridică partea fiecăruia dintr-un întreg”.

Deci, stabilirea veniturilor bugetare din impozite, pe baza impozitelor de cotitate, se bazează pe stabilirea impozitului datorat de fiecare contribuabil (privit ca parte dintr-un întreg), în funcţie de averea sau veniturile obţinute şi modul de impozitare al acestora, conform prevederilor legale în vigoare.

Stabilirea veniturilor bugetare din impozite, pe baza impozitelor de cotitate are o justificare economică şi se realizează prin înfăptuirea principiilor de echitate fiscală.

Consideraţii de ordin semantic

În abordarea problemei determinării cuantumului impozitului, am folosit terminologia existentă în lucrările de specialitate, respectiv “impozite de repartiţie” şi “impozite de cotitate”.

Aşa după cum se poate observa şi din lucrările respective, atunci când se tratează clasificarea impozitelor şi se prezintă fiecare impozit în parte, nu apar nici „impozitele de repartiţie” şi nici „impozitele de cotitate”. Aceasta deoarece, efectiv şi în mod real, nu există nicci “impozite de repartiţie” şi nici “impozite de cotitate”, aşa cum avem impozite directe (impozit pe profit, impozit pe salariu, impozit pe dividende etc.), impozite indirecte (accize, taxa pe valoarea adăugată şi altele) etc.

Denumirea de “impozite de repartiţie” şi “impozite de cotitate” trebuie acceptată şi folosită numai din considerente de ordin metodologic, pentru a putea stabili şi departaja acele impozite “iraţionale”, care se stabilesc “de sus în jos”, fără nici un fel de justificare economică şi fără respectarea cerinţelor de echitate fiscală, faţă de impozitele “raţionale”, care se stabilesc “de jos în sus”, printr-o temeinică fundamentare economică şi cu respectarea cerinţelor de echitate fiscală, care se bazează pe impozitul datorat de fiecare contribuabil, în funcţie de averea sau veniturile obţinute, şi de sistemul de impozitare folosit.

Despre autor

N. Grigorie Lăcrița

N. Grigorie Lăcrița

LĂCRIŢA, Nicolae Grigorie
Studii: Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova, secţia Finanţe (1975); doctor în economie (1982).
Activitate: După terminarea facultăţii, a lucrat în unităţi de producţie, în compartimentele: financiar-contabilitate; calculaţia costurilor, preţu­rilor şi tarifelor; organizarea şi normarea muncii; retribuirea muncii. Între anii 1991-2012 a lucrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj în activităţile de control fiscal şi metodologie. Este conferenţiar universitar, disciplinele predate fiind „Finanţe publice” şi „Fiscalitate”. A dobândit calităţile de evaluator în spe­cia­litatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al CECCAR. A încheiat şi executat peste 45 de contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Publicaţii: Practician de elită şi deopotrivă teoretician, a publicat 101 cărţi prin cele mai mari edituri din România şi peste 2.500 de articole în literatura de specialitate, în diferite publicaţii şi în mass-media. În perioada 1999-2004 a publicat, pe cont propriu, revista „Ghid Fiscal”.

Premii şi distincţii: Pentru contribuţia adusă la abordarea problemelor fiscalităţii a fost distins cu „Laurii Tribunei economice”, în anii 1999 şi 2004, primind „Diploma”, „Medalia” şi „Coroana de laureat”.

Recomandari editoriale

Parteneri
Baroul Dolj
Baroul Olt
Baroul Maramures
Baroul Suceava