Ioan Melinescu, fostul sef al ONPCSB, pierde definitiv procesul împotriva judecatorului Iulian Dragomir
Fostul sef al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu a pierdut definitiv procesul pe care l-a pornit împotriva judecatorului Iulian Dragomir, dupa ce Completul de noua magistrati al instantei supreme a respins recursul lui Melinescu.
Completului de noua judecatori de la instanta suprema a dezbatut recursul lui Ioan Melinescu fata de decizia prin care judecatorii Sectiei penale a aceleiasi instante i-au respins plângerea împotriva lui Iulian Dragomir.
Instanta suprema respinsese, în 11 noiembrie 2008, plângerea lui Ioan Melinescu împotriva lui Iulian Dragomir, pe care îl acuza de divulgare de informatii secrete, din vremea cât a condus Oficiul.
La ultimul termen de judecata, din iulie, Ioan Melinescu a spus ca Mihai Necolaiciuc ar fi fugit din tara dupa ce Iulian Dragomir, în prezent judecator la instanta suprema, ar fi divulgat presei informari privind ilegalitatile fostului sef CFR.
Melinescu a tinut sa precizeze ca un alt infractor care ar fi fugit din România ca urmare a divulgarii în presa de catre Dragomir a informatiilor secrete a fost teroristul Hassan Nanaa, acuzat ca, în perioada martie-august 2003, ar fi transferat în strainatate, cu ajutorul unor functionari ai Bancii Internationale Române (Sucursala Mosilor) si prin folosirea unor firme fantoma, 23 de milioane de dolari si doua milioane de euro.
În noiembrie 2005, Ioan Melinescu l-a acuzat pe Iulian Dragomir ca ar fi furnizat presei mai multe documente cu caracter secret si strict secret care erau în posesia sefului ONPCSB. Potrivit lui Melinescu, era vorba despre o nota strict secreta de la serviciile de informatii, adrese ale Oficiului catre Parchet, precum si toate informarile referitoare la Rafo, grup advers Rompetrol.
Sursa: Gardianul







