Infolegal.ro

Membri ai CSM cer discutarea în Plen a legalității privind transmiterea de copii din dosarul alegerilor 2009

Legaturi: Stiri juridice

Mai mulți membrii ai Consiliului Superior al Magistraturii au cerut discutarea în ședința Plenului din 30 august a punctului doi din solicitarea procurorului general, Augustin Lazăr, privind exprimarea unei opinii referitoare la legalitatea transmiterii de către Parchetul General de copii de pe documentele din dosarul alegerilor din 2009, a declarat, pentru AGERPRES, președintele CSM, Mariana Ghena.

„Mi-au solicitat o parte dintre colegi, nu știu câți dintre ei, dar o parte dintre ei, da, mi-au solicitat.

Și dacă se va întruni majoritatea, atunci sigur că da, se va discuta pe Plen.

Așa este corect, așa este regulamentar”, a spus Mariana Ghena, întrebată dacă membrii CSM i-au cerut introducerea pe ordinea de zi a ședinței din 30 august discutarea punctului doi din cererea procurorului general.

Sursa: Agerpres

Recomandari editoriale

Parteneri
Baroul Dolj
Baroul Olt
Baroul Maramures
Baroul Suceava