Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, acuzat ca a agresat o soferita in trafic
La sectia 3 de politie din judetul Constanta a fost depusa, vineri, o plângere penala, în care o soferita îl acuza pe posesorul unui autoturism marca Mercedes S 500, cu numarul B 02 G__, ca a blocat-o în trafic si a lovit-o.
Agresorul este chiar fratele presedintelui, Mircea Basescu, a dezvaluit autoarea plângerii, la Realitatea TV.
“Eram în trafic, vineri dimineata, în zona garii din Constanta, încadrata pe banda întâi, pentru a face dreapta. Între timp, am vazut partea din fata a unui Mercedes care înceca sa treaca. Facând dreapta, am observat ca respectiva masina mergea pe banda întâi, eu pe a doua, a trecut pe lânga mine, prin dreapta, înjurând si s-a postat în fata masinii mele.
Am frânat brusc, ca toti ceilalti soferi din spatele meu. Posesorul autoturismului a coborât si a venit spre mine. Eu am ramas în masina, cu geamul deschis. A bagat mâna pe geam, dându-mi un dos de palma si înjurându-ma. Speriata, am închis geamul si am blocat portierele, amenintându-l ca sun la politie. Nu s-a speriat, dar vazând ca nu poate deschide usile, a plecat”, este marturia soferitei din Constanta care a depus plângerea.
“La 8.56 am sunat la politie si am fost îndrumata la sectia 3, unde am depus o plângere împotriva acestui conducator. În declaratie am trecut atât modelul masinii, cât si numarul de înmatriculare pe care l-am retinut”.
Întrebata daca l-a recunoscut pe sofer, femeia, care a dorit sa-si pastreze anonima identitatea, a spus ca initial nu si-a dat seama cine este barbatul, dar interesându-se de proprietarul masinii a aflat.
“Initial nu l-am recunoscut, însa am încercat sa aflu cine e posesorul acelui autoturism si am aflat cu stupoare ca este Mircea Basescu. Evident, m-am gândit ca ar putea fi altcineva în masina, dar am cautat pozele dumnealui pe internet si mi s-a confirmat ca era dumnealui cel care conducea autoturismului. Plângerea a fost facuta împotriva conducatorului auto, la acea ora nestiind numele acelui domn, dar l-am descris”, a mai povestit N.M.
Sursa: Adevarul
Alte articole pe aceeasi tema:
- CSM a adresat o scrisoare presedintelui Traian Basescu
- Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, audiat de Politia Rutiera Constanta
- Presedintele Traian Basescu a incalcat legea, vorbind la telefon în trafic
- Cum face afaceri Mircea Basescu, fratele presedintelui Romaniei
- Cum arata declaratia de avere a presedintelui Traian Basescu







