Pacientii ar putea fi obligati sa plateasca retetele compensate
De miercuri, pacientii vor trebui sa plateasca retetele compensate, consultatiile si analizele, deoarece medicii de familie au decis sa nu semneze contractul cadru pe 2009.
Doctorii sunt suparati ca forma actuala le-ar încalca drepturile. Medicii nu sunt de acord cu modificarile aparute în acest contract în anul 2009, fata de cel din 2008. Modificarile pe care le prevede actul, în forma actuala, implica atât o prescriere a medicamentelor dupa denumirea comuna internationala, precum si o obligatie a farmaciilor de a prescrie medicamentul dupa pretul de referinta al denumirii comune internationale.
De asemenea, conform acestui act, medicii de familie vor fi obligati sa asigure asistenta medicala în centrele de permanenta dupa terminarea orelor de program de la cabinetele medicale individuale. Cu alte cuvinte, ei vor fi nevoiti sa faca asistenta medicala de urgenta pe salvari.
Sursa: Antena3.ro
Alte articole pe aceeasi tema:
- Medicii de familie lanseaza un proiect de voluntariat in beneficiul pacientilor
- Medicii de familie închid cabinetele, de la 1 aprilie
- Medicii de familie nu vor sa semneze Contractul cadru pe 2009
- Pacientii vor fi obligati sa îsi plateasca analizele
- Managerii de spital, obligati sa semneze ca vor deconta medicamentele pacientilor







