Infolegal.ro
Stiri noi:

Potrivit unui dosar DIICOT Cluj, deputatul Petru Calian a intretinut relatii sexuale cu tinere obligate sa se prostitueze

Numele deputatului apare într-un dosar DIICOT Cluj, din care reiese ca ar fi întretinut cu tinere obligate sa se prostitueze.

Într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Cluj, în care o anume Natalia Strechi este trimisa în judecata pentru trafic de persoane, apar si numele unor parlamentari PDL si ai unor oficiali clujeni.

Printre acestia se afla deputatul PDL Petru Calian, care sustine ca efectua un studiu de impact în legatura cu o initiativa legislativa referitoare la .

„Mi-a dat suma de 250 de lei”

Potrivit dosarului instrumentat de Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) Cluj, deputatii PDL Petru Calian si Adrian Gurzu, consilierul judetean Mihai Szeplecan (PNL), directorul Regionalei de Posta Cluj, Ovidiu Calin, si fostul consilier local Mircea Petric ar fi întretinut relatii sexuale cu tinerele obligate de Natalia Strechi sa se prostitueze.

Potrivit procurorilor DIICOT, Natalia Strechi conducea clubul de noapte Nana Club, situat în centrul orasului, accesul aici facându-se doar pe baza de recomandari.

Dosarul DIICOT contine declaratiile a trei tinere, care sustin ca i-au însotit pe consilierul judetean Mihai Szeplecan si pe deputatul PDL Petru Calian într-o serie de deplasari la Baia Mare si Bucuresti.

„Am stat la hotelul respectiv (Mara – n.r.) pâna a doua zi, si în seara respectiva eu am în tretinut relatii sexuale cu Petru Calian în camera hotelului mai sus-mentionat, unde acesta era cazat. A doua zi ne-am întors la Cluj, împreuna cu Petru Calian si Mihai Szeplecan, cu un autovehicul de teren care am înteles ca era proprietatea lui Petru Calian. În drum spre Cluj, Petru Calian mi-a dat personal suma de 250 de lei, iar Mihai Szeplecan i-a dat Erikai aceeasi suma, pentru serviciile sexuale prestate”, le-a declarat procurorilor Andra L.

Trimise acasa cu trenul

O declaratie asemanatoare, dar care se refera la o deplasare în Bucuresti, are si Anca Monica B., o tânara care s-a constituit în parte civila în procesul în care Natalia Strechi este acuzata de proxenetism.

„Eu si cu Teo am plecat la Bucuresti la cererea lui Mihai (Mihai Szeplecan – n.r.), împreuna cu Petru Calian si cu Ionut Iftimoaie. Teo a fost cea care a discutat amanuntele cu privire spre Bucuresti. Cred ca am fost cazati toti într-un apartament în care era cazat Petru Calian, când se afla la Bucuresti. Eu si cu Teo am întretinut acolo relatii sexuale cu Mihai, iar la un moment dat Mihai a vorbit cu Teo, cerându-i sa întretina relatii sexuale cu Petru Calian. Teo nu a vrut sa întretina relatii sexuale cu Petru Calian. Eu am întretinut relatii sexuale cu Petru Calian, iar în dimineata urmatoare, Mihai ne-a cerut sa plecam. L-am întrebat când vom fi platite, dar el a spus ca Petru Calian a fost nemultumit de noi si ne-a lasat doar bani de tren, suma de 200 de lei”, le-a declarat tânara procurorilor DIICOT Cluj.

Sursa: EvZ

Alte articole pe aceeasi tema:

  1. Accizarea bauturilor racoritoare, sursa de finantare pentru Guvern
  2. La Tribunalul Cluj începe astazi judecarea dosarului Sex cu politicienii
  3. Nume implicate in scandalul sexual de la Cluj: comisarul-sef Zaharia Ciorba, deputatul Petru Calian si Seful Regionalei de Posta Cluj, Ovidiu Calin
  4. Scandal sexual in care sunt implicate nume cunoscute: cantaretul Tudor Chirila, deputatul PDL Petru Calian si consilierul Mihai Szeplekan
  5. Politia ancheteaza cazul profesoarei Dorina Raulet, acuzata ca a intretinut relatii sexuale cu eleva Georgiana Munteanu

Recomandari editoriale

Parteneri
Baroul Dolj
Baroul Olt
Baroul Maramures
Baroul Suceava