Procurorul Elena Hach acuza Consiliul Superior al Magistraturii de exercitiu nedemocratic
Procurorul Elena Hach, de la Sectia de urmarire penala a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Brasov, candidat care s-a lansat in lupta pentru alegerile in noul CSM, ataca frontal Consiliul Superior al Magistraturii printr-o scrisoare deschisa. Lumeajustitiei.ro reda integral textul scrisorii, subliniind ca noi am avertizat ca vor exista mari conflicte iscate din deciziile CSM care privesc alegerile, precum si contestatii care trebuiesc solutionate in spiritul si litera legii pana la data de 2 septembrie a acestui an. Elena Hach avertizeaza in scrisoarea deschisa asupra exercitiului nedemocratic practicat de CSM si a modului in care institutia s-a pronuntat pe mandatele actualilor membri CSM, procurorii Gratiana Isac, Bogdan Licu si judecatorul Ana Labus.
CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII
SCRISOARE DESCHISA
Elena Hach, procuror la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brasov, va solicit sa va clarificati pozitia fata de rolul de garant al independentei justitiei pe care Constitutia vi-l atribuie.Inteleg sa va cer acest lucru, fiind parte a corpului magistratilor ce asista astazi dezamagit la negarea masiva a acestui rol de catre domniile voastre.Exercitiul nedemocratic desfasurat in sedinta de plen din data de 19 august a.c. cu ocazia discutarii legalitatii anuntului privind alegerile CSM 2010 in partea ce priveste componenta noului Consiliu ma indreptateste sa va solicit acest lucru.
Si acum, ca si in 31 mai, ati inteles sa conservati o mentalitate periculoasa pentru intreg sistemul prin hotararea cel putin nelegala pe care ati luat-o in privinta mandatului a trei membri CSM, mandat ce va continua astfel si dupa 2010. Este vorba de mandatele procurorilor Bogdan Dimitrie Licu, reprezentant al parchetelor de pe langa tribunale, Gratiana Isac, reprezentant al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de mandatul judecatorului Ana Cristina Labus, reprezentant al tribunalelor.
Ca un corelativ necesar, rog colegii magistrati ale caror mandate de membru CSM au fost prelungite in pofida vointei legiuitorului sa faca dovada onestitatii si demnitatii lor reflectand asupra DEMISIEI DE ONOARE din functiile detinute in Consiliu.Cu respect, solicit Consiliului Superior al Magistraturii sa explice ce dispozitie legala a stat la baza acestei hotarari, atata timp cat regulamentul adoptat chiar de aceasta institutie infirma in totalitate hotararea luata?
Sursa: Lumea Justitiei
Alte articole pe aceeasi tema:
- Astazi au loc alegeri pentru desemnarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii
- Culisele alegerilor de la Consiliul Superior al Magistraturii
- Gabriela Baltag si Elena Hach au reprezentat Asociatia Magistratilor din România la dezbaterile desf?surate la CSM pe marginea variantelor grilei de salarizare
- Cine este Elena Hach, procuroarea care si-a depus candidatura la CSM
- Mihaela Cristescu si Elena Hach sunt magistratii de legatura pentru Italia
-
adriana florescu







