Infolegal.ro

Proiectul noncompetitiv INTESPO a fost aprobat de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman

Legaturi: Administratie

Proiectul noncompetitiv INTESPO – Înregistrarea tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare, prin care se vor aloca peste 47 de milioane de euro, fonduri europene, pentru sprijinirea tinerilor inactivi să intre pe piața muncii, a fost aprobat de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (POCU), informează, vineri, Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Conform sursei citate, proiectul este menit să crească numărul de tineri inactivi NEETs (Not in Education, Employment or Training) înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO), precum și identificarea altor cel puțin 200.000 de tineri NEEts inactivi, cu vârsta cuprinsă între 16-24 de ani, neînregistrați la SPO.

Categoria de tineri NEETs include tineri care nu au reușit să se integreze pe piața muncii din diverse motive (lipsa oportunităților de ocupare, lipsa competențelor cerute pe piața muncii etc.) și care nu sunt cuprinși în programe de educație sau formare.

„În cadrul proiectului, sunt vizați în special tinerii cu nivel scăzut de competențe și care au dificultăți în a se integra social. Din totalul celor care vor fi identificați, cel puțin 160.000 vor fi înregistrați la SPO și vor beneficia de informare și consiliere profesională, inclusiv de profilare, iar după această etapă vor fi îndrumați către măsura activă de care au nevoie sau către alte servicii (Programul Național Șansa a doua — Ministerul Educației Naționale, servicii de asistență socială)”, se menționează în comunicat.

Sursa: Agerpres

Recomandari editoriale

Parteneri
Baroul Dolj
Baroul Olt
Baroul Maramures
Baroul Suceava