Infolegal.ro

Protocol de colaborare între Consiliul de Mediere și ASF pentru informarea consumatorilor în domeniul serviciilor financiare non-bancare

Legaturi: Stiri juridice

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Consiliul de Mediere (CM) au încheiat un protocol de colaborare în vederea creșterii calitative a nivelului general de pregătire și informare a consumatorilor în domeniul serviciilor financiare non-bancare, cu precădere în materia soluționării alternative a litigiilor/disputelor în afara cadrului instanțelor de judecată, informează ASF printr-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

Conform prevederilor protocolului, specialiștii din ASF și CM vor coopera în toate domeniile de interes comun, prin: desfășurarea de prezentări în domeniul financiar non-bancar în cadrul unor conferințe/seminarii organizate de ASF, desfășurarea de prezentări în domeniul medierii conflictelor, în cadrul unor conferințe/seminarii organizate de CM, implicarea specialiștilor ASF și CM prin inițierea, propunerea, consultarea, redactarea și dezbaterea proiectelor de acte normative care au ca obiect reglementarea activității de soluționare alternativă a litigiilor, colaborarea specialiștilor ASF și CM în definirea/elaborarea și susținerea unor programe de formare profesională și de pregătire continuă a mediatorilor specializați pe litigiile din domeniul serviciilor financiare non-bancare apărute în rândul consumatorilor; colaborarea specialiștilor ASF și CM în elaborarea de materiale de promovare destinate asociațiilor de consumatori și profesioniștilor/comercianților din sectoarele relevante de business.

Sursa: Agerpres

Recomandari editoriale

Parteneri
Baroul Dolj
Baroul Olt
Baroul Maramures
Baroul Suceava